- » Cepoi: Vrem să introducem taxă pe fast food şi pe berea cu alcool
- » Iată cine ar câştiga alegerile în fiecare judeţ dacă s-ar vota mâine. USL ar câştiga în 21 de judeţe, iar PDL doar în 10
- » Ponta întreabă populaţia dacă este bine ca Guvernul să nu aprobe ACTA şi să reducă taxe la angajator
- » Plagiatul l-a scos pe Ioan Mang din postul de ministru al Educaţiei
- » (VIDEO) Întârzieri la Autostrada Transilvaniei
- » Cutremur în Poliţia Română: toţi şefii au fost decapitaţi
Vor să-l tragă pe penal
in Eveniment | 10 Martie 2010, 19:13 | 1 comentariu
Senatorii PDL cer sa afle cum a cheltuit Geoana fondul aflat la dispozitia sa * Iulian Urban spune ca, numai pentru 2009, e vorba de cca. 17 miliarde de lei vechi * Daca se dovedeste ca a cheltuit nejustificat banii, Geoana se alege cu dosar penal * Curtea Constitutionala a stabilit ca seful Senatului poate fi revocat daca a comis acte penale
Mircea Geoana este acuzat ca nu a depus in ultimii doi ani nici un raport care sa arate modul in care a cheltuit fondul aflat la dispozitia sa. Senatorul PDL Iulian Urban a trimis, miercuri, o adresa Biroului Permanent, prin care cere sa i se puna la dispozitie lista cheltuielilor efectuate de catre fostul presedinte al Partidului Social Democrat. Urban solicita sa i se comunice "daca pentru anii 2008 si 2009, Dl. Presedinte al Senatului Mircea Geoana a prezentat Biroului Permanent al Senatului rapoartele anuale privind utilizarea fondului presedintelui, in conformitate cu prevederile Art. 39 alin. (1) lit. k) (din Regulamentul Senatului); conform Regulamentului Senatului (art. 31, alin.[1] litera [h]) Presedintele Senatului dispune de fondul presedintelui, conform legii astfel incat dorim sa ni se puna la dispozitie rapoartele care arata modul in care au fost utilizate sume de bani din acest fond in anii 2008 si 2009 de catre Presedintele Senatului". Potrivit adresei senatorului PDL, "la acest moment NU exista depus nici un asemenea raport de catre Presedintele Senatului si dorim sa stim de ce nu s-au respectat aceste prevederi regulamentare, cu detalierea modului de cheltuire a banilor". In acelasi document, Iulian Urban solicita "comunicarea unui exemplar din rapoartele anuale privind utilizarea fondurilor presedintelui pentru anii 2008 si 2009, in eventualitatea in care acestea au fost depuse la Biroul Permanent al Senatului". Nu in ultimul rand, Biroului Permanent al Senatului i se solicita sa puna la dispozitie "toate cheltuielile facute de Presedintele Senatului in 2009, cuprinzand lista cronologica incepand cu data de 01 ianuarie 2009 pana la 31 decembrie 2010 a deplasarilor interne si externe ale domniei sale ce au fost decontate din Bugetul Senatului Romaniei, si sumele de bani decontate cu aceasta ocazie".
Suma vehiculata: 17 miliarde in 2009
Contactat de Agentia de Investigatii Media, Iulian Urban ne-a declarat ca nimeni nu stie care este valoarea fondului aflat la dispozitia lui Mircea Geoana, acesta fiind "ascuns" in bugetul Senatului. Senatorul sustine insa ca, din cate se pare, numai in 2009 fostul lider al PSD ar fi beneficiat de 17 miliarde de lei vechi. "Nici eu nu stiu cat de mare este acest fond. El este ascuns in bugetul Senatului. As dori sa aflu cati bani a avut la dispozitie Mircea Geoana. Gurile rele spun ca, in 2009, acesta a fost de 17 miliarde de lei. Vrem sa aflam pe ce au fost cheltuiti acesti bani. Daca domnul Mircea Geoana i-a folosit in interes propriu sau daca s-au decontat cheltuieli efectuate pentru activitati legate de partid", ne-a spus senatorul.
Cum poate fi dat jos
UrbanInteresant este ca tocmai actiunea lui Iulian Urban (foto) poate duce la inlaturarea lui Mircea Geoana din fruntea Senatului. Dupa cum se stie, Curtea Constitutionala a stabilit ca presedintele poate fi revocat din functie in doua conditii. Una dintre ele este ca propunerea de schimbare sa vina din partea grupului parlamentar din care face parte seful Senatului. Cea de-a doua prevede ca presedintele camerei legislative superioare poate fi revocat in cazul in care a savarsit acte penale. Aceasta din urma conditie poate fi invocata si in cazul lui Mircea Geoana. Concret, actualul sef al Senatului se poate alege cu plangere penala si ulterior cu dosar, in cazul in care, in urma cererii formulate de senatorul Urban, se va dovedi ca a cheltuit nejustificat sumele de bani din fondul aflat la dispozitia sa. Iar in acest mod, ar fi creat si contextul care ar permite inlaturarea lui Geoana din functia de presedinte al Senatului.
Sursa: agentia.ro





Comentarii (1)
...mare filozofie, majoritatea primarilor, parlamentarilor, etc. , in special cei de la functii de conducere au cel putin un dosar penal. Si?.... S-a intamplat cu ei ceva? Nimic! Asa cum a cheltuit Geoana atatia bani au cheltuit si altii... si apoi nu stim de ce suntem in criza, cand banii dispar cu miliardele la cei care ne conduc( in criza).
de :) pe 11.03.2010 la 14:01











