Deputatul Dorel Căprar anunţă semnarea contractului pentru finalizarea pasajului din zona CET Arad

in Regional | 21 Septembrie 2017, 14:54 | 0 comentarii

 Preşedintele PSD Arad este în măsură să îi informeze pe cetăţeni că situaţia este total sub control şi că s-a semnat contractul la nivel de minister, pentru finalizarea pasajului din zona CET Arad, urmând ca lucrările să fie reluate în timp record. Termenul obligatoriu de execuţie, specificat contractual, este de 6 luni.

Deputatul Dorel Căprar este mulţumit că aşteptările arădenilor cu privire la finalizarea lucărilor pentru pasajele de pe centura Aradului, sunt în sfârşit aproape de îndeplinire. Preşedintele PSD Arad este în măsură să îi informeze pe cetăţeni că situaţia este total sub control şi că s-a semnat contractul la nivel de minister, pentru finalizarea pasajului din zona CET Arad, urmând ca lucrările să fie reluate în timp record. Termenul obligatoriu de execuţie, specificat contractual, este de 6 luni.

“Am militat, în limitele legii şi a uzanţelor parlamentare, împreună cu senatorul Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD şi colegii mei, deputaţii Florin Tripa şi Adrian Todor, pentru rezolvarea unui deziderat extrem de important pentru arădeni. Prezent la Arad în luna iulie, la invitaţia noastră, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, dădea asigurări că lucrările la cele două pasaje peste calea ferată care traversează centura municipiului Arad (DN7) urmează să fie reluate în toamnă. Şi iată că astfel se şi întâmplă ! Totul a fost posibil în primul rând prin alocarea de către Guvernul PSD a banilor necesari pentru lucrări în proiectul Bugetului de Stat şi bineînţeles prin urgentarea reluării procedurilor de licitaţie. Ţin să menţionez că licitaţia pe SEAP pentru cel de-al doilea pasaj, cel din Micălaca, se află într-o stare avansată iar foarte curând vom putea să vă dam veşti bune şi în această privinţă. Ne bucură faptul că una dintre firmele care a câştigat licitaţia este chiar o firmă din Arad şi mizăm pe seriozitatea şi de ce nu, pe patriotismul local, al constructorilor, pentru că în fond este o problemă care ne vizează pe toţi arădenii. Din punctul nostru de vedere lucrările pot fi reluate chiar de mâine.

Mulţumim cetăţenilor care au avut încredere în noi şi ne-au susţinut moral. Parlamentarii PSD Arad au promis că se vor ţine de cuvânt şi exact asta am şi făcut.” –afirmă deputatul PSD Arad, Dorel Căprar

 

Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com