5,9 milioane de lei despăgubiri! Iustin Cionca: Am transmis Guvernului prima solicitare financiară pentru despăgubirea arădenilor, urmează mâine a doua!

in Regional | 19 Septembrie 2017, 13:22 | 0 comentarii

Președintele Consiliului Județean Arad, dl. Iustin Cionca, a luat act de răspunsul favorabil al premierului Mihai Tudose, căruia i-a solicitat ieri în scris includerea Aradului pe lista județelor despăgubite pentru urgia de duminică, 17 septembrie. Ca urmare a demersurilor imediate realizate de instituțiile arădene, astăzi, la Prefectură, Iustin Cionca și prefectul Aradului, Florentina Horgea, au semnat și transmis Guvernului un proiect de hotărâre pentru alocarea sumei de 5,89 milioane lei din Fondul de intervenție al Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în județul Arad.

„Am primit asigurări că este doar o primă tranșă, după care urmează a doua alocare de bani pentru repararea pagubelor din județul Arad. Din cauza lipsei de energie electrică nu toate primăriile au reușit să realizeze și să transmită până în această după-amiază inventarul daunelor. În prima fază instituțiile publice au reușit să transmită date și să le centralizeze. Urmează să primim și necesarul persoanelor fizice. Am solicitat la întâlnirea cu reprezentantul Guvernului în teritoriu justa despăgubire a tuturor arădenilor afectați de furtună, pentru toate pagubele suferite!” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.   

Trei echipe mixte, constituite prin Ordinul Prefectului, conform legii, au fost delegate pentru a ajuta comunitățile locale la evaluarea daunelor. Vicepreședintele Consiliului Județean, Sergiu Bîlcea, coordonatorul acestei acțiuni la nivelul instituției, le-a solicitat reprezentanților Consiliului Județean să rămână în județ până diseară târziu, ca mâine să existe deja un tablou mai complet al efectelor furtunii și să poată fi transmisă o nouă solicitare financiară către Guvern.

„Facem un apel la toți primarii să sesizeze Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care realizează colectarea datelor și să anunțe pagubele suferite pe terioriul administrativ al localității lor. Acolo unde nu au ajuns încă echipele mixte, vă rugăm să le solicitați, pentru evaluarea pagubelor în vederea solicitării sumelor din Fondul de intervenție al Guvernului. Din peste 20 de localități care au raportat pagube până acum, doar ceva mai mult de jumătate figurează în prima anexă transmisă astăzi la București. Celelalte urmează să își prezinte situația cât mai devreme posibil. Ne dorim cu toții ca joi să apară Hotărârea de Guvern și banii să ajungă rapid la cetățeni”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com