Caravana cinematografică – un nou film care va fi proiectat la cinematograful din Gai

in Regional | 5 Septembrie 2017, 09:58 | 0 comentarii

  Cea de-a treia proiecție de film de la cinematograful din Gai, după redeschiderea acestuia pentru public în luna iunie, a fost programată să aibă loc duminică, 10 septembrie, de la ora 18.00 și îi va aduce pe marele ecran pe Mircea Diaconu, Dorian Boguță și Ovidiu Ghiniță, actor la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad.

Filmul „Caravana cinematografică“, în regia lui Titus Munteanu, a fost ales de organizatori, Centrul Municipal de Cultură și Asociația Pro Fortuna, să ruleze în a doua duminică a lunii septembrie, la cinematograful „Solidaritatea“ din cartierul Gai, situat pe strada Codrului, vizavi de Școala gimnazială „Frații Neuman“.

Intrarea la film este liberă.

Filmul „Caravana cinematografică“ este o coproducţie româno-germană între Libra Film (producător Tudor Giurgiu) şi FilmKombinat.

„Caravana Cinematografică“ este o ecranizare după nuvela cu acelaşi titlu de Ioan Groşan. Acţiunea filmului este plasată în România anilor '60, într-un sat izolat din Ardeal.  Un camion vechi transformat într-o caravană cinematografică, coordonată de un activist de partid, soseşte în sat pentru a proiecta filme ruseşti de propagandă. Deşi iniţial oamenii hotărăsc să îi pună piedici activistului, în cele din urmă ajung la concluzia că cea mai inteligentă mişcare este să colaboreze cu reprezentantul partidului conducător.

 „Caravana cinematografică“ a fost prezentat în premieră mondială în competiţia secţiunii Flash Forward din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Pusan. Filmul a fost inclus şi în competiţia festivalului B-EST 2010.

Filmul a fost distins cu cinci Premii Gopo, în 2011, pentru cea mai bună imagine, cea mai bună muzică originală, cea mai bună scenografie, cele mai bune costume, cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură.

Proiecțiile de film de la Cinematograful „Solidaritatea“ din cartierul Gai fac parte dintr-un program pe termen lung al Primăriei Arad și Centrului Municipal de Cultură Arad de revitalizare a cinematografelor care au intrat în patrimoniul municipalității.

 

Caravana cinematografică (2009) - SINOPSIS

Durata: 100 minute

Rating: Audiență generală

Regia: Titus Munteanu

cu: Mircea Diaconu, Dorian Boguță, Irina Lumânare, Ovidiu Ghiniță

Într-un sătuc izolat din Transilvania, la începutul anilor '60 oamenii duc o existență liniștită sub conducerea lui Tanasie, președinte la Consiliul local. Însă liniștea lor va fi spulberată de o caravană cinematografică adusă de Tavi, un activist comunist ambițios, care are misiunea de a proiecta filme de propagandă. E prima sarcină de partid a lui Tavi și el se luptă s-o ducă la îndeplinire cu succes, chiar dacă ploaia stăruitoare produce inundații, iar inerția sătenilor îl frustrează continuu.

Încetul cu încetul, cu toții fac compromisuri. Între timp, Tavi se îndrăgostește de Corina, învățătoarea, și, cel puțin la început, atracția pare să fie reciprocă. În cele din urmă, se pare că proiecția e gata sa înceapă.

„Caravana cinematografică“ confirmă obsesia lui Muntean pentru intervenția forțată, cu consecințe dezastruoase, a politicului în viața oamenilor banali.

Culorile pastel-pastrorale prind, încetul cu încetul, nuanțe funebre. Dincolo de naivitatea și umorul burlesc al situațiilor, un curent sinistru se insinuează, gradual, iar oamenii fundamental buni din sat încep să aibă nu doar frica lui Dumnezeu, ci și a noului regim. 

Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com