Auto: Dan Gîrtofan, lider în Raliul Aradului, după prima zi a cursei

in Sport | 2 Iunie 2017, 21:30 | 0 comentarii

Dan Gîrtofan ocupă primul loc în clasamentului Raliului Aradului, etapa a treia a Campionatului Național de Raliuri Dunlop, vineri, la finalul primei zile a cursei, marcată de abandonul campionului național en titre, Simone Tempestini.
Echipajul Dan Gîrtofan/Tudor Mârza (Skoda Fabia R5) a fost cronometrate în cele patru probe speciale de vineri cu timpul de 23 min 27 sec 9/10, potrivit site-ului Federației Române de Automobilism Sportiv.

Pe locul secund se află echipajul Valentin Porcișteanu/Dan Dobre (Mitsubishi Lancer Evo IX), 23 min 42 sec 4/10, podiumul fiind completat de perechea Bogdan Marișca/Carmen Poenaru (Ford Fiesta R5), 23 min 43 sec 2/10.

Gîrtofan s-a impus în două din cele patru probe speciale de vineri (ambele Frumușeni, PS 1 și 3), Bogdan Marișca a câștigat la Șiștarovăț (PS 2), iar Vali Porcișteanu s-a impus în super-speciala Arad (PS 4).

Campionul en titre, Simone Tempestini (copilot Marc Banca), care nu a putut lua startul în Raliul Transilvaniei, a parcurs doar 7 km în Raliul Aradului, iar apoi a abandonat din cauza faptului că a rupt roata dreapta față a mașinii Citroen DS3 R5.

În clasamentul general al Campionatului Național de Raliuri Dunlop, pe primul loc se află Bogdan Marișca, cu 71 puncte, urmat de Dan Gîrtofan, 59 puncte, Valentin Porcișteanu, 46 puncte, Simone Tempestini, 36 puncte, etc.

Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com