Săptămâna internațională a tinerilor - Global Youth Initiative

in Regional | 30 Aprilie 2017, 23:15 | 0 comentarii

Săptămâna care urmează 24-30 aprilie 2017, John Maxwell a declarat-o săptămâna internațională a tinerilor - Global Youth Initiative. Este un eveniment internațional care se va desfășura în 140 de țări, iar noi – România facem parte din acest eveniment.
Am să vă spun câteva cuvinte despre John, deși este foarte greu sa te limitezi la câteva cuvinte atunci când vorbești despre John. Este omul care de peste 40 de ani este implicat în dezvoltarea personală, aplică zilnic în viața sa personală, este cel mai influent om în leadership, a format milioane de lideri în întreaga lume, președinți de state îl invită pentru a lucra cu membrii guvernelor și multe altele. Iar noi, membrii JMT suntem aici pentru adolescenți, pentru a le adăuga valoare, dăruim din ceea ce primim, pentru că generația de mâine sunt tinerii de azi.

Vom vorbi despre imaginea de sine pozitivă, caracter, batjocura și antibatjocura, eșec, despre succes care este la deal, iar unele obiceiuri ale noastre sunt la vale, despre cum îl putem ajuta pe cel de lângă noi, despre cum ne putem auto-disciplina pe noi, despre sacrificiul de a renunța la ceva cu o valoare mai mică pentru a obține ceva cu o valoare mai mare, pentru că toate acestea la un loc ne fac mai buni pe toate planurile. Pentru că dacă noi, fiecare dintre noi ne dezvoltăm pe noi, zi de zi, în mod conștient și adăugăm valoare celor de lângă noi, contribuim cu toții la o lume mai bună.

Schimbarea începe în noi, în fiecare, și nu se oprește niciodată. Noi credem în voi, în tinerii acestei lumi minunate, și suntem convinși că puteți mult mai mult decât credeți voi, sau cred cei de lângă voi.

Vă aștept luni 24 aprilie ora 16,00 la Evenimentul de deschidere găzduit de Camera de Comerț Industrie și Agricultură a Județului Arad, strada Cloșca nr. 5 și sâmbătă 29 aprilie ora 18,00 la o seară dedicată tinerilor găzduită de Biserica Creștin Baptistă Dragostea Arad, strada Dorobanților nr. 21-25. Urmăriți presa scrisă și online pentru a fi la curent cu toate evenimentele care se organizează în această săptămână, în Arad și în toată țara de către membrii John Maxwell Team.

Rămâneți aproape de noi, pentru că acțiunile dedicate tinerilor prin John Maxwell Team vor continua cu programe dedicate tinerilor. Avem nevoie de voi, dorim să fim parte din visul vostru, orice sugestie sau solicitare este importantă pentru noi și împreună putem face lucruri minunate, să fim schimbarea care o vrem în lume!

Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com