Sebastian Ghiță vizat într-un nou dosar la DNA Ploiești, cu mită de peste 50 milioane de euro (surse)

in NAȚIONAL | 27 Februarie 2017, 21:09 | 0 comentarii

 Fostul deputat Sebastian Ghiță este vizat într-un nou dosar al DNA Ploiești, surse judiciare declarând că mita în acest dosar depășește suma de 50 milioane de euro. 
Sursele citate au precizat că Ghiță ar fi cerut peste 50 milioane de euro de la firme controlate de el, banii fiind dați unor miniștri sau funcționari pentru ca aceștia din urmă să atribuie contracte societăților controlate de Ghiță.
Procurorii DNA fac cercetări în acest dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, au precizat sursele menționate.
La această oră cumnatul lui Sebastian Ghiță, Cristian Anastasescu, și omul de afaceri Bogdan Padiu, care controlează Grupul TEAMNET, sunt audiați la DNA Ploiești.
Aceștia au fost aduși cu mandat. (agerpres.ro)


Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul


 

 

Suntem peste tot

ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com