Iustin Cionca (PNL): “România se poate conduce și cu altfel de oameni!”

in Politic | 18 Octombrie 2016, 21:10 | 0 comentarii

Șeful campaniei PNL Arad, Iustin Cionca, a continuat astăzi prezentarea candidaților PNL Arad la alegerile parlamentare.
Avem alături de noi, în echipa PNL Arad, oameni de calitate, profesioniști, persoane interesate de județul nostru.
Încep prin a o prezenta pe colega noastră din Consiliul Județean Arad, jurista Simona Stan. Simona are o experiență de 10 ani în domeniul administrației publice, ocupă funcția de președinte al organizației de femei a Partidului Național Liberal Arad și este membru OFL în BPN.  O doamnă cu calități deosebite care s-a ridicat mereu la nivelul așteptărilor noastre și a cărei candidaturi la funcția de senator pe listele PNL Arad ne onorează din toate punctele de vedere.
Simona Stan consideră că această candidatură ar trebui să reprezinte un imbold pentru doamnele din România, motivându-le, astfel, de a face pasul în politică : După o analiză atent făcută, în care am luat în calcul toate aspectele propunerii, am luat decizia de a îmi depune candidatura pentru funcția de senator pe listele Partidului Național Liberal. Fac parte din acest partid din 2009 și unul dintre primele, și poate cele mai esențiale, lecții pe care le-am învățat a fost faptul că dacă nu pui suflet în ceea ce faci și dacă munca pe care o depui nu conține nici un gram de pasiune...atunci mai bine stai deoparte. Cred că în tot acest timp am demonstrat că politica și administrația, pentru mine, înseamnă mai mult decât carieră, un drum spre succesul personal, ci reprezintă pasiune.
Am ales să mă implic pentru că pur și simplu îmi pasă!
Candidatura mea este bazată și pe dorința de a face un alt gen de politică. Așa cum menționează premierul Cioloș în Platforma România 100, și eu susțin o Românie guvernată de bun simț, astfel că mă alătur echipei PNL, echipă care susține principiile și valorile care stau la baza unei guvernări de bun simț. a încheiat președintele organizației de femei liberale din Arad, Simona Stan.
 Președintele CJA, Iustin Cionca, face prezentarea următoarei doamne care urmează să candideze la funcția de senator, menționând faptul că dânsa are experiența profesională și perseverența necesară pentru a duce la bun sfârșit orice proiect început: Medic de profesie, consilier județean la primul mandat, Corina Crișan este prim-vicepreședinte al PNL Arad. Nu întâmplător, numele Corinei se regăsește pe lista noastră de candidați la funcția de senator. Ce o recomandă pentru această funcție, pe lângă activitatea sa profesională în domeniul sănătății și implicarea de care dă dovadă în sfera politicii liberale, este interesul față de bunăstarea oamenilor, faptul că muncește cu entuziasm și dedicare și este unul dintre acei oameni pentru care nu există expresia nu se poate.  a conchis, Iustin Cionca.
Prim-vicepreședintele PNL Arad și candidat la alegerile parlamentare, Corina Crișan, spune că România are nevoie de o echipă de profesioniști care să aibă ca prioritate bunăstarea țării: Este o decizie care vine în urma unei logici simple: vreau să mă implic mai mult și știu că pot face mai mult pentru Arad și implicit pentru România. Vă spun de pe acum că nu știu pe ce loc senatorial mă regăsesc,  dar nici nu este foarte relevant pentru mine acum. Fac parte dintr-o echipă în care pentru noi, cei din PNL, interesul Aradului este cel mai important. Două treimi din localitățile județului, primăria municipiului Arad și Consiliul Județean sunt conduse de PNL. Oamenii din aceste localități spun că sunt conduse bine, pentru că schimbarea este vizibilă! Astăzi, Aradul este în plină dezvoltare, și asta datorită oamenilor politici care conduc județul și municipiul Arad Îmi doresc ca aceeași seriozitate să se regăsească și în Parlamentul României.
Muncim pentru Arad și arădeni, muncim pentru fiecare localitate din județ și ne dorim să avem un guvern care să ne ajute, nu unul care izolează Aradul și îi fură resursele.  
Cred în proiectul Cioloș, cred că este timpul ca politica să se facă altfel. Si vă spun sincer, îmi pare rău că atâta timp, politicienii nu au înteles mesajul oamenilor, și anume faptul că vor o schimbare. Vor o altă viziune, vor alte idei. Din fericire, Partidul Național Liberal, împreună cu echipa lui Dacian Cioloș vine cu toate aceste schimbări.
Dacă ne uităm doar pe segmentul de sănătate, care pentru noi,  este mai mult decât un domeniu prioritar, reprezintă factorul de care depinde viitorul ţării, prin urmare, este un domeniu care influențează siguranţa naţiunii pe termen mediu și lung. În consecință, aici vom lua măsuri radicale și de urgență pentru reclădirea sistemului și transformarea lui într-un furnizor de sănătate.
Înțeleg că ceea ce este nevoie acum pentru o Românie prosperă reprezintă o echipă de oameni pregătiți și dispuși să lase deoparte propriile orgolii și interese pentru binele tuturor. a încheiat prim-vicepreședintele PNL Arad, Corina Crișan.
În privința următorului candidat, Iustin Cionca spune despre acesta că este un tânăr cu o activitate profesională exemplară și un model de urmat : După ce a acumulat experiență în administrație și în mediul de afaceri, Glad Varga s-a concentrat în ultimii doi ani pe proiecte non-guvernamentale cu impact în foarte multe domenii: educație și cultură, sport, tineret, ecologie etc. Între acestea, vă pot aminti:
• Red Run, o spectaculoasă competiție sportivă de anduranță
• Centrul de Excelență pentru Elevi, un cadru instituționalizat pentru elevi și profesori  performanți
• ABC la Aeroport, cel mai important festival local de muzică electronică
• Centrul Județean de Voluntariat, care oferă resurse logistice și de pregătire tinerilor care vor la rândul lor să devină coordonatori de proiecte
• Let's do it Romania și alte acțiuni de ecologizare, una dintre ele incluse în Cartea Recordurilor Guinness - cel mai lung şir de capace înşiruite din lume, circa 200.000 de capace fiind înşiruite pe circa 2,3 km pe stadionul Gloria
• Festivalul Toamnei, un adevărat maraton de gătit în aer liber
Implicarea în proiecte cu impact major pentru comunitatea locală, dar și capacitatea lui Glad de a accesa și aduce în Arad, din simpla postură de actor al societății civile, fonduri guvernamentale și europene, sunt calitățile determinante ale deciziei PNL de a-l propune pe Glad pe lista noastra de candidați la alegerile parlamentare. a încheiat șeful campaniei PNL Arad, Iustin Cionca
Glad Varga consideră că acesta este momentul tinerilor de a face o schimbare cu adevărat importantă în politica românească și îi așteaptă alături de el: Sunt onorat de invitația PNL de a face pasul în politica mare. Și sunt deopotrivă impresionat de susținerea pe care tinerii, care nu fac politică, mi-au arătat-o. M-au îndemnat și ei să fac acest pas, mai mult, s-au implicat în mod voluntar în campania strângerii de semnături.
Sunt pregătit să fac auzită vocea tinerilor în Parlament! Acum este momentul nostru, al celor cu idei și viziuni diferite, moderne și simple să se implice în sfera politică. În privința accesării fondurilor europene observ că sunt multe lucruri de făcut și poate, mai multe, de îmbunătățit, iar cunoștiințele și experiența mea aduc un plus de valoare echipei care va susține guvernul Cioloș. Am activat în domenii precum educație, tineret, sport, mediu, voluntariat, unde am inițiat și gestionat numeroase proiecte.
Sunt un om de echipă, cu rădăcini adânci în comunitatea arădeană. Îmi doresc ca Aradul să aibă parte de o reprezentare corectă la București, îmi doresc să văd un alt tip de politicieni care vor lua deciziile pentru orașul și județul nostru. Candidez pentru Arad! a încheiat tânărul candidat, Glad Varga
  

Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com