Filmul-şoc de la Cannes, în premieră la Bucureşti, în prezenţa regizorului Alain Guiraudie

in Film | 26 Septembrie 2016, 22:42 | 0 comentarii

Regizorul francez Alain Guiraudie, renumit pentru thriller-ul erotic "L’Inconnu du lac", este invitatul special al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Cineastul își va prezenta noul film, "Rester Vertical".
Regizorul francez Alain Guiraudie, renumit pentru thriller-ul erotic L’Inconnu du lac, este invitatul special al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Cineastul își va prezenta noul film, Rester Vertical, considerat de presa internațională filmul-șoc al ediției de anul acesta a Festivalului de la Cannes. El se alătură celorlalți invitați anunțați deja, regizorul israelian Eran Kolirin, care vine cu Beyond the Mountains and Hills, și cineastul turc Mehmet Can Mertoğlu, care va vorbi despre debutul Album, distins cu Prix Révélation France 4 în Semaine de la Critique.

Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă. Primele bilete vor fi puse în vânzare săptămâna aceasta, pe http://www.eventbook.ro.
„Primul șoc din festival”, titra Le Nouvel Observateur despre Rester Vertical, descriind filmul ca pe „o fabulă imposibil de rezumat, pe cât de ciudată, pe atât de queer, mai deraiată și mai fantezistă decât fabulosul film care l-a propulsat pe cineast acum trei ani”. Una dintre revelațiile anului în cinema-ul francez, actorul Damien Bonnard joacă rolul unui scenarist fără inspirație, care pleacă în căutarea lupului în munții din sudul Franței. Acolo o întâlnește pe Marie, care îi dăruiește un copil, apoi îi abandonează. Rămas cu un copil în brațe și trecând printr-o serie de întâmplări bizare, el încearcă să rămână în picioare. Scene de sex explicite și o naștere naturală filmată i-au adus titulatura de „film-șoc”, criticii francezi comparându-l cu filmele lui Pier Paolo Pasolini.

Scenaristul și regizorul Alain Guiraudie (52 de ani) realizat cinci lungmetraje și se află la a patra selecție la Festivalul de la Cannes. În 2001, mediumetrajul Ce vieux rêve qui bouge, prezentat în Quinzaine des Réalisateurs, a fost decretat de Jean-Luc Godard „cel mai bun film de la Cannes”. În 2009, a revenit în aceeași secțiune cu Le Roi de l'évasion, iar în 2013, a câștigat Premiul de regie Un Certain Regard cu L’Inconnu du lac, prezentat la Les Films de Cannes à Bucarest de actorul Christophe Paou. La București, Alain Guiraudie va răspunde curiozităților publicului și presei despre noul său film.

Scene bulversante are și comedia neagră Ma Loute, noul film din competiția de la Cannes al lui Bruno Dumont (P’tit Quinquin, L’Humanité), un autor aparte pe care Les Films de Cannes à Bucarest l-a celebrat în edițiile anterioare. „Romeo și Julieta la canibali și consangvini”, titrează Le Monde, apreciind umorul și stilul unic al lui Dumont. În centrul filmului de epocă, o devoratoare poveste de dragoste între Ma Loute, fiul unei familii de pescari, și Billie, fiica unor burghezi bogați și decadenți. Distribuția e unul dintre atuuri: Juliette Binoche, Fabrice Luchini, Valeria Bruni Tedeschi, Jean-Luc Vincent și Raph.

Despre pasiuni interzise vorbește un alt film de epocă din competiția canneză, Mal de pierres / From the Land of the Moon (r. Nicole Garcia), cu Marion Cotillard și Louis Garrel pe afiș. Cotillard joacă rolul unei tinere căreia părinții i-au ales soțul și care se încăpățânează să-și trăiască visul de a găsi iubirea adevărată într-o epocă în care acest lucru e considerat scandalos. Sau semn de nebunie.
Tot în premieră în România, cinefilii vor urmări un alt film de epocă aflat în cursa pentru Palme d’Or: thriller-ul erotico-psihologic The Handmaiden, de Park Chan-wook (Oldboy, Thirst), distins la Cannes cu Prix Vulcain de l'Artiste-Technicien. Celebrul regizor sud-coreean adaptează romanul Fingersmith, de Sarah Waters, mutând acțiunea din epoca victoriană în Coreea anilor 1930, în perioada ocupației japoneze. O slujnică vine pe o moșie întinsă, stăpânită de o femeie și de unchiul ei tiranic, cu un plan secret. Totul merge conform planului, până când cele două femei descoperă emoții neașteptate. Din cauza scenelor de sex, filmul este interzis celor sub 18 ani, în anumite țări.

Un alt autor asiatic celebru, regizorul japonez Hirokazu Kore-eda, revine cu After the Storm, „o odă dureros de frumoasă adusă complexităților tacite din viața unei familii”, cum o numește The Telegraph. Proiectat în Un Certain Regard, filmul are în centru un bărbat divorțat, rămas fără bani pentru pensia alimentară, care încearcă să-și găsească locul în viața alor săi și a fiului său. În ajutorul lui vine un taifun care forțează întreaga familie să petreacă o noapte împreună. Precedentul film al lui Hirokazu Kore-eda, Like Father, Like Son, a câștigat Premiul Juriului la Cannes în 2013.

Les Films de Cannes à Bucarest se va desfășura anul acesta între 14 și 23 octombrie 2016, cu o ediție extinsă și cu cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes. Pentru prima dată, vor avea loc proiecții concomitente cu filmele selectate și la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Filmele Ma Loute și The Handmaiden sunt distribuite în România de Asociația Culturală Macondo.

O premieră în București va fi conferința Managing Talents, care va avea loc pe 22 octombrie, la Cinema Elvire Popesco. Invitații conferinței sunt Ilene Feldman (talent manager, LBI Entertainment, SUA), Avy Kaufman (director de casting, SUA), Richard Cook (Lisa Richard Agency, Irlanda), Georg Georgi (Das Imperium, Germania).



Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com