Coaliția pentru familie cere Parlamentului să dezbată proiectul revizuirii Constituției

in NAȚIONAL | 26 Septembrie 2016, 14:13 | 0 comentarii

Reprezentanții Asociației Neamunit și Coaliției pentru familie cer Parlamentului urgentarea procedurilor pentru revizuirea Constituției, respectiv introducerea precizării că familia se întemeiază între un bărbat și o femeie, astfel încât referendumul să fie organizat odată cu alegerile parlamentare.
”Vă solicităm să considerați drept o prioritate luarea în discuție, aducerea pe ordinea de zi și votarea până pe 15 octombrie a Legii pentru organizarea referendumului o dată cu alegerile legislative din decembrie 2016, pentru a vă arăta respectul față de voința cetățenilor români care au semnat această inițiativă și a da cetățenilor României posibilitatea democratică de a-și exprima prin vot opinia în legătură cu această chestiune, pe care noi o considerăm fundamentală pentru viitorul țării și al societății noastre românești”, se arată în scrisorile celor două asociații, intrate pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului.

Propunerea legislativă de revizuire a art. 48 (1) din Constituția României ar trebui să treacă întâi de majoritatea calificată a Parlamentului, pentru ca apoi să fie supusă aprobării în cadrul unui referendum național.

Potrivit propunerii de revizuire, formularea propusă pentru articolul 48, alin 1 din Constituție va fi „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Proiectul legislativ depus în Parlament este însoțit de 3 milioane de semnături de susținere, colectate de pe întreg teritoriul țării și a fost avizat de Curtea Constituțională, judecătorii CCR precizând că inițiativa întrunește condițiile revizuirii, însă ei nu s-au pronunțat asupra conținutului acesteia. (MEDIAFAX)




Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul




 

Suntem peste tot

ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com