Caragiale și sofiștii arădeni de provincie

de Andrei Ando | in Atitudini | 25 Septembrie 2016, 14:12 | 3 comentarii

  Mărturisesc că m-a amuzat graba cu care a sărit toată floarea cea vestită a PSD Arad să salute și să îmbrățișeze chemarea la o pre-campanie electorală decentă și morală formulată de un ziar on-line arădean. 
Un ziar care nu și-a făcut un titlu de glorie din decență și moralitate, dar asta e o altă poveste care ține de noile condiții în care presa caută să se remarce cu orice preț și să performeze. Când cititorul nu apreciază cumpătarea și relatarea obiectivă, îi servești excese, altfel nu încapi în nișa tot mai îngustă a mass-media care contează pentru opinia publică avidă de scandal, sânge și vinovați. 

Într-un comunicat de presă distribuit cu sârg pe rețeaua socială Facebook, PSD răspundea solemn apelului amintit și se angaja ferm să îl respecte, invocând „dialogul constructiv pentru urbe”, „nevoile, aspirațiile și preocupările cetățenilor”, „relevanța faptelor pentru comunitate”, „progresul de mentalitate al societății și însănătoșirea morală a clasei politice”, „beneficiul locuitorilor urbei”. Tocmai limbajul de lemn politic, stilul prolix al răspunsului ne împiedică să credem că va urma cu adevărat o pauză de resetare mentală și morală în comunicarea cu alegătorii. Avem, în acest răspuns al PSD, exemplul de manual al demagogiei politicianiste consistente, de o prețiozitate zgrunțuroasă. 

Romulus Demetrescu, în „Tratat elementar de logică” (Editura Remus Cioflec, Bucureși, 1947) descrie științific acest tip de retorică populistă. „Ignoratio elenchi ad hominem”, subspecia „ad populum”, sau „argumentul relativ la popor”, este acel pseudoargument care se adresează poporului, mulțimii, prin „pateticul discursurilor publice, flatându-i, lingușindu-i pasiunile, sentimentele, prejudecățile, cusururile sau calitățile, superstițiile ori preferințele.” Adică oratorul caută să măgulească mulțimea pentru a manipula sentimentele de grup, spunând ceea ce receptorul își dorește să audă, flatând prejudecățile colective. Tema este reluată și dezvoltată de Magda Răduță, în „Filosofia lui Caragiale” (Editura Polirom, Iași, 2012). Scopul acestui tip de discurs este ca mulțimea impresionată să admită, vorba lui Caragiale, că oratorul: „E de-al nostru! E patriot!” 

Nu întâmplător am adus vorba de Caragiale, pentru că discursul PSD într-acolo bate. 

Recunoaștem în comunicatul de presă al social-democraților (care ne anunță, sic!, că în aceste vremuri grele e cazul să se mai rărească acest tip de comunicare) o tendință de „captatio benevolentiae” (captarea bunăvoinței) pe temelia căreia, de regulă, se clădesc interese de altă natură. Oare nu seamănă citatele pe care le-am extras din comunicat cu oratoria patetică și amăgitoare a lui Cațavencu („Ca orice român… ca orice fiu al țării sale… în aceste momente solemne… mă gândesc… la țărișoara mea… la România… la fericirea ei!… la progresul ei!… la viitorul ei!”)?! Sau cu dezlănțuirea verbală a lui Rică Venturiano: „Dumnezeul nostru e poporul; box populi, box dei! Noi n-avem altă credință, altă speranță decât poporul… Noi n-avem altă politică decât suveranitatea poporului”?! Mie îmi pare că da. Logica e aceeași, argumentele sunt aceleași, limbajul e similar! Caragiale a antologat acest tip de discurs într-„O noaptea furtunoasă” și „O scrisoare pierdută”, iar Magda Răduță îl clasifică în dreptul sofiștilor de provincie, „care se supun perfect observației aristotelice că una gândesc și alta declară”. 

Nu spun că nu este nevoie de responsabilitate, o selectare a subiectelor, de realism, onestitate și, mai ales, de un ton decent și de mult mai mult bun simț în comunicarea publică a actorilor politici. Dar tocmai cei care te jignesc îți spun că trebuie să renunți la jigniri?! Nu se va schimba nimic, pentru că acești oameni nu sunt capabili de altceva. Nu te trezești metamorfozat, pocăit, într-o sâmbătă dimineața, după ce toată viața ai trăit altfel, nu devii dintr-o dată mai manierat, mai tolerant, mai rațional. Poate se vor abține o vreme, poate vor vorbi câteva zile numai prin gura și prin tastatura unor indivizi întreținuți din blogosferă ori a postacilor dispuși la orice. Dar asta nu înseamnă schimbare, ci disimulare. 

În urmă cu mai bine de un deceniu, făceam un apel similar prin ziarul Observator. Toți și l-au însușit atunci, la nivel de intenție, dar nimeni nu a avut tăria sau disponibilitatea să îl respecte mai mult de o săptămână. Așa se va întâmpla și acum, cu precizarea că odată cu democratizarea comunicării spiritele s-au mai încins. Teoretic, chemarea acelui ziar on-line are noimă. Practic, nu va schimba nimic și pe nimeni, dar ne dă prilejul să ne amintim clasicii literaturii care ne-au făcut să râdem. 






Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul

Cele mai citite articole

  • ASTAZI
  • ULTIMELE 7 ZILE
  • ULTIMELE 30 DE ZILE
ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com