Alertă meteo de caniculă pentru toată ţara până duminică; temperaturile ating 37 de grade Celsius

in METEO | 29 Iulie 2016, 12:23 | 0 comentarii

 Administraţia Naţională de Me­teorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de caniculă, va­labilă de ieri până duminică, pen­­tru toate regiunile ţării.
Meteorologii avertizează că în re­giunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde şi se va intensi­fica, iar în zonele de câmpie şi po­­diş din Oltenia, Muntenia, Moldo­va și Dobrogea, vremea va fi canicu­lară, în orele amiezilor se vor în­registra local temperaturi maxime de 37 de grade Celsius.
În cursul nopţilor, minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade Celsius.
Potrivit ANM, disconfortul termic va fi accentuat şi indicele tempe­ratură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Meteorologii mai precizează însă că şi instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată.
Astfel, local vor fi averse, izolat to­renţiale, descărcări electrice, in­tensificări ale vântului şi, posibil, grindină, în zilele de joi şi vineri (28 şi 29 iulie) mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar sâm­bătă şi duminică (30 şi 31 iu­lie) îndeosebi în est, centru şi zona de munte.
 

  

Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul


 

 

Suntem peste tot

ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com