ETIMOLOGII: pișcot și servus

de Ionel Funeriu | in Etimologii | 20 Martie 2016, 12:34 | 1 comentariu

Când scriu, nu încerc să fiu patriot. Patriotismul n-are ce căuta în știință. Nu mă laud cu latinitatea românei cum ați putea înțelege când îmi citiți articolele.

Când scriu, nu încerc să fiu patriot. Patriotismul n-are ce căuta în știință. Nu mă laud cu latinitatea românei cum ați putea înțelege când îmi citiți articolele. Pur și simplu cred că filonul latin e foarte puternic în Europa, iar noi, românii, continuăm să ne latinizăm, chiar și atunci când împrumutăm cuvinte din limbi care nu sunt de origine latină. Am comentat până acum câteva neologisme românești provenite din germană (claviatură, matriță, ventil) și din engleză (computer, manager, mass-media) a căror origine mai îndepărtată e latinească. Relațiile comerciale și culturale dintre popoarele Europei au apropiat între ele și limbile vorbite de aceste popoare. Urmărind îndeaproape destinul unor cuvinte, constatăm că latinizarea continuă și atunci când împrumutăm din maghiară, o limbă atât de diferită – și ca origine, și ca structură gramaticală – de celelalte limbi europene.

pișcot

În română, pișcotul este un „produs de patiserie obținut prin coacere”. Termenul e preluat din magh. piskóta zice DEX-ul. Dacă descindem în istoria cuvântului, ajungem tot la limba latină, unde bis = de două ori, iar coctus = copt (din vb. coquere). Verbul acesta a lăsat urmași în limbile romanice: fr. cuire (part. cuit), it. cuocere (part. cotto), port. cozer (cu participiul cozido), sp. cocer (part. cocido). Din bis + cuit franceza a obținut compusul biscuit[1], ceea ce, etimologic vorbind, înseamnă „de două ori copt”. Produsul de patiserie s-a răspândit în Europa și, odată cu el, și cuvântul compus. Din franceză, termenul a fost preluat de germ. Biskot, de unde a ajuns în magh. piskóta, apoi în rom. pișcot. În româna literară, cuvântul este de genul neutru (pișcot, pișcoturi), ceea ce mă face să pun la îndoială proveniența lui maghiară în româna cultă. Pișcotul nostru pare a fi, mai degrabă, urmașul germ. Biskot, cuvânt care, încheindu-se în consoană, îl explică mult mai bine. În graiurile ardelenești însă substantivul e feminin: pișcotă, ceea ce e mai aproape de magh. piskóta, perceput de români ca un feminin. Dar, oricum ar fi, totul pleacă de la cuptorul (*coctorium[2]) latin unde s-a copt de două ori aluatul (coca).

servus

Servus e o formulă de salut cunoscută în toată Europa Centrală. DEX-ul indică drept etimon germ. Servus. Așa o fi, dar eu cred că, în Transilvania cel puțin, cuvântul a fost preluat mai degrabă din magh. szervusz. Știu din experiență că această formulă de salut era cu deosebire răspândită în rândul populației maghiare cu care românii au avut contacte mai multe și mai puternice decât cu germanii. Mai știu că atunci când salutul se adresa mai multor persoane, maghiarii spuneau szervusztok, formulă preluată de mulți români în varianta populară serbustoc. Din nou, oricum ar fi, termenul e până la urmă latinesc. Sum servus tuum = sunt sclavul tău ziceau romanii atunci când se întâlneau în semn de respect, nu de umilință.

P.S. Din servus româna l-a moștenit pe șerb (cf. șerbie, Șerban, Șerbănescu), dar l-a și împrumutat a servi și familia sa (servitor, serviabil, servitute, serviciu, servantă).

P.P.S. Azi tinerii nu-și mai spun servus, ci își zic ciao. Acest cuvânt este din italiană unde provine din lat. sclavus.



[1] Neologismul biscuit a fost importat din franceză (cf. DEX, s.v.).

[2] Asterixul [*] din fața cuvântului avertizează că acesta nu este atestat în documente latinești. El a fost reconstituit de savanți, plecând de la coctor = cel care coace, bucătar, coroborat cu rom. cuptor. Cuptor în lat. e fornus, de unde fr. four, it. forno, sp. și port. horno. Furnal este în română neologism, din fr. fourneau.



Comenteaza Printeaza

Noteaza articolul


 

 

Suntem peste tot

ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com