Eu, politica și PNȚCD

Deși nu mai dețin funcții politice de ani de zile, observ în ultimul timp o preocupare obsesivă din partea primarului Falcă, a opoziției și a unor pseudo-consultanți politici (deopotrivă “lideri” civici) pentru statutul meu politic ori civic.

Să punem, așadar, lucrurile la punct...

De mai mult de 4 ani, zi de zi, sunt pe baricada societății civile. În dezbateri publice, în conferințe de presă, în Consiliul Local, la întâlniri cu sindicatele, cu asociațiile civice sau cu cetățenii. Nu am reprezentat nici un partid, nici de la putere, nici din opoziție. Nu am reprezentat nici măcar partidul pentru care am candidat – PNȚCD.

În toți acești ani am făcut, în numele cetățenilor, ceea ce partidele trebuiau să facă. Am propus proiecte, am propus alternative, am venit cu soluții – așa cum trebuia să facă puterea. Am criticat, cenzurat și sancționat greșelile puterii – așa cum trebuia să facă opoziția.

Am luptat pentru taxe rezonabile, pentru un preț corect al căldurii, pentru un buget echilibrat. Am promovat proiecte pentru un mediu curat. Am luptat pentru apărarea identității Aradului și pentru respectarea regulilor de urbanism. M-am opus abuzurilor și deciziilor greșite. M-am bătut în instanță pentru dreptul arădenilor la întruniri publice. Toate le-am făcut împreună cu Societatea Civilă ajutat de prietenii mei din Mișcarea Arădeană. Nimic pentru politică sau pentru vreun partid.

Ce nu reprezint

Asemeni majorității cetățenilor Aradului, nu mă simt reprezentat de nici unul din partidele momentului. Partidul pe care îl iubesc, PNȚCD, a devenit un club închis disputat de politicieni mediocri – negustori en-détail cu vânzare la Palatul Cotroceni. În sedii, pe pereți, au rămas tablourile lui Maniu și Coposu și mai avem încă privilegiul de a saluta ultimii seniori în viață, cei care au spălat cu suferința lor obrazul Patriei. Alături de aceste icoane și de o mână de oameni de bună credință, s-a lipit o adunătură pestriță de ratați, frustrați, ezoteric-naționaliști și panglicari – majoritatea angajați în palavre interminabile și multă, multă inacțiune.

În urmă cu 2 ani mi-am dat demisia din toate funcțiile politice locale sau centrale. Nu pentru că acele funcții în partid ar fi avut vreo relevanță. Cât de mult mai contează azi PNȚCD? Am rămas simplu membru cu “cotizația la zi” și asta doar pentru respectul pe care îl datorez generației care a plătit cu ani de temniță grea dreptul nostru la demnitate. Am marcat astfel despărțirea mea de ceea ce numim “clasa politică”. A fost doar consfințirea unei atitudini cultivate consecvent timp de 17 ani – aceea de moralitate, reformă, deschidere și înnoire a vieții publice.

Drumul meu

Prin participare la viața publică eu înțeleg exercitarea dreptului de a avea obligații. Deși lucrez în mediul privat, îmi place postura de consilier. Atunci când studiez legislație, când scriu hotărâri, când propun amendamente sau apăr punctul de vedere al oamenilor sunt în mediul meu. Susțin ideea de consilier pro-bono, neretribuit. Nu mă interesează ce se întâmplă la București sau Bruxelles. Sunt interesat de viața publică locală, de Arad, de arădeni.

Mulți concetățeni au încă impresia că în Arad s-a făcut totul și s-a făcut bine. Cât de fals. În Arad s-au făcut lucrări mari, fără nici o viziune, cu enorm de mulți bani la un nivel calitativ extrem de scăzut. În mod triumfalist s-au confecționat clasamente false: Aradul a depășit Oradea, Clujul, Timișoara (sic!)

Societatea civilă are datoria să rămână lucidă. Să arate că Aradul poate fi altfel, că lucrările se pot face durabil cu costuri acceptabile, că putem redeveni un oraș verde unde sănătatea oamenilor e prioritară “dezvoltării cu orice preț”, că putem opri ruralizarea culturală care ne îneacă. Pentru acest drum am ales, cu mulți ani în urmă, să las deoparte politica stearpă de partid și să mă implic în viața publică vie, care zidește.


Sursa: claudiucristea.ro