PSD a trimis Antifrauda peste producătorii locali din târgul "Produs în Arad!

PSD a trimis Antifrauda peste producătorii locali din târgul "Produs în Arad!
 PSD face uz, să nu zicem abuz, de pârghiile puterii. Dar in loc sa le foloseasca pentru Arad și arădeni, le folosesc împotriva Aradului si aradenilor. Ceea ce s-a demonstrat si cu prilejul târgului Produs în Arad!

Ura, ca o fiere revărsată peste zilele noastre

Ura, ca o fiere revărsată peste zilele noastre de Andrei Ando in Regional

Cei care au fond rău nu sunt deodată mai răi, ci mai vizibili. Ura care îi intoxica până de curând numai pe ei a ajuns, ca o fiere spartă, să se  împrăștie și să murdărească platformele de comunicare pe... [...]

Care pe care?! Numirea politică a Ancăi Stoenescu la Inspectoratul Școlar agită taberele din PSD Arad!

Care pe care?! Numirea politică a Ancăi Stoenescu la Inspectoratul Școlar agită taberele din PSD Arad! in Regional

 Încordarea PSD este de-a dreptul comică, dar și curioasă. Nu pot nega că Stoenescu este omul lor, și totuși o fac. Să însemne, oare, că vor să ia distanță de ea, știut fiind că este susținută de Fifor, iar... [...]

Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta! Lovitură de teatru pentru Nicolae Ioțcu: vezi ce face denunțătorul său!

Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta! Lovitură de teatru pentru Nicolae Ioțcu: vezi ce face denunțătorul său! in Regional

Lovitură de teatru pentru fostul președinte al Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu. Denunțătorul său, Cristian Drăgan, a luat o decizie de ultimă oră și i-a lăsat pe toți cu gura căscată! Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta! [...]

Cazul Anca Stoenescu, tipic pentru politicile clientelare PSD Arad de promovare cu orice preț a oamenilor de casă, indiferent de competență!

Cazul Anca Stoenescu, tipic pentru politicile clientelare PSD Arad de promovare cu orice preț a oamenilor de casă, indiferent de competență! in Regional

După aproximativ un an, PSD Arad a resetat regulile, menite să asigure corectudinea şi promovarea pe criterii de competenţă la ISJ Arad şi revine la Inspectoratul Școlar Județean cu... Anca Stoenescu, numită inspector școlar general... [...]


Un arădean reprezintă Adunarea Regiunilor Europei în grupul de lucru de la Bruxelles, pentru proiectul administrativ al Europei de mâine

Un arădean reprezintă Adunarea Regiunilor Europei în grupul de lucru de la Bruxelles, pentru proiectul administrativ al Europei de mâine in Regional

Directorul Executiv al Direcției de Comunicare și Strategii a Consiliului Județean Arad, Andrei Ando, este reprezentatul Adunării Regiunilor Europei într-un organism constituit la nivelul Uniunii Europene pentru elaborarea de politici... [...]

Cauta job

Cauta job

Curs valutar

21.08.2017

  • 1 EUR
  • 4.5881
  • RON
  • 1 USD
  • 3.9079
  • RON
  • 1 XAU
  • 161.8142
  • RON
  • 100 HUF
  • 1.5112
  • RON

SPORT

Auto: Dan Gîrtofan, lider în Raliul Aradului, după prima zi a cursei

Auto: Dan Gîrtofan, lider în Raliul Aradului, după prima zi a cursei

Dan Gîrtofan ocupă primul loc în clasamentului Raliului Aradului,...

Marius Copil a avansat în ultimul tur al calificărilor la turneul de la Dubai

Marius Copil a avansat în ultimul tur al calificărilor la turneul de la Dubai

Jucătorul de tenis Marius Copil, cap de serie numărul 6 şi locul 126 în...

Dacia Unirea Brăila - UTA Bătrâna Doamnă, scor 2-1, în etapa a 22-a din liga secundă de fotbal

Dacia Unirea Brăila - UTA Bătrâna Doamnă, scor 2-1, în etapa a 22-a din liga secundă de fotbal

Dacia Unirea Brăila a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu UTA...

Țucudean va face astăzi vizita medicală și va semna cu noua sa echipă!

Țucudean va face astăzi vizita medicală și va semna cu noua sa echipă!

Atacantul George Ţucudean, care a evoluat ultima dată la formaţia Pandurii...

UTA se mută la... Șiria

UTA se mută la... Șiria

UTA Bătrâna Doamnă va disputa jocurile de acasă rămase din actulaul...

Jucătorii UTA-ei se arată impresionaţi de condiţiile de antrenament din Spania

Jucătorii UTA-ei se arată impresionaţi de condiţiile de antrenament din Spania

Alb-roşii se află în a doua săptămână a stagiului de pregătire...

Mijlocașul Robert Vîlceanu a fost împrumutat de FC Steaua București la UTA

Mijlocașul Robert Vîlceanu a fost împrumutat de FC Steaua București la UTA

Conducerea clubului arădean a ajuns astăzi la un acord cu clubul FC Steaua...

(FOTO)  UTA a avut azi, primul antrenament! Terenul de la Motorul a fost îngheţat!

(FOTO) UTA a avut azi, primul antrenament! Terenul de la Motorul a fost îngheţat!

Azi-dimineață, pe arena Motorul, Laurențiu Roșu, Cristi Todea, Nacho Martinez...

 

Divertisment

Cea de-a 89-a ediţie a Galei Premiilor Oscar: Lista completă a nominalizărilor

Cea de-a 89-a ediţie a Galei Premiilor Oscar: Lista completă a nominalizărilor

Musicalul "La La Land" a primit cele mai multe nominalizări -...

Dacia, locul trei în topul celor mai fiabile mărci auto din Marea Britanie

Dacia, locul trei în topul celor mai fiabile mărci auto din Marea Britanie

 Lista celor mai fiabile mărci de automobile din Marea Britanie este...

"Frumoasa şi Bestia" – un strop în plus de magie, doar în sala IMAX - Biletele s-au pus deja în vânzare -

Anul acesta, povestea şi personajele pe care publicul le ştie şi le iubeşte...

El Pais: Bran, printre 20 cele mai frumoase castele din Europa

El Pais: Bran, printre 20 cele mai frumoase castele din Europa

Castelul Bran este inclus de publicația spaniolă, El Pais, printre 20 cele mai...

(FOTO) Biserica de gheaţă de la Bâlea Lac, unică în Europa de Sud-Est

(FOTO) Biserica de gheaţă de la Bâlea Lac, unică în Europa de Sud-Est

Biserica de gheaţă de la Bâlea Lac a fost sfinţită, vineri, de un sobor...

Samsung va anunța în ianuarie rezultatele investigației deschise în cazul Galaxy Note 7

Samsung va anunța în ianuarie rezultatele investigației deschise în cazul Galaxy Note 7

 Samsung Electronics va anunța în ianuarie rezultatele investigației...

Ce program de lucru își doresc angajații spanioli și cât lucrează europenii

Ce program de lucru își doresc angajații spanioli și cât lucrează europenii

Conform unui studiu realizat de agenția de recrutare Randstad, 36% dintre...



Sexy

60 de spectacole invitate la Euromarionete Arad 2017!

60 de spectacole invitate la Euromarionete Arad 2017! in Regional

 Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad și Trupa de Marionete Arad organizează, în perioada 16-20 mai 2017, cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrului de Animație. Directorul artistic este Christian... [...]

Ghiorocul lucrează la documentația pentru acreditarea ca stațiune de interes local!

Ghiorocul lucrează la documentația pentru acreditarea ca stațiune de interes local! in Regional

Primăria comunei Ghioroc este în curs de realizare a documentației pentru declararea localității ca stațiune de interes local. Primarul Corneliu Popi Morodan a contactat Ministerul Turismului, un institut pentru cercetarea calității... [...]

Atenție la apometre!

in Regional

 Compania de Apă Arad recomandă abonaților să își verifice periodic căminele de apometru. Pentru evitarea unor facturi foarte mari din cauza unor pierderi de apă pe rețeaua interioară, este recomandat ca, periodic, caminele de... [...]

Unele dintre cele mai mari nume ale culturii române vin în week-end la Arad!

in Regional

 Colocviul Naţional al Revistelor de Cultură din România ediţia a IV-a, va avea loc în zilele de 6-7 mai 2017. La colocviu vor participa reviste literare editate de Uniunea Scriitorilor din România, şi reviste care apar... [...]

Actori faimoși și spectacole speciale la Festivalul de Teatru Nou

Actori faimoși și spectacole speciale la Festivalul de Teatru Nou in Regional

Până în 14 mai, spectatorii vor putea urmări 23 de producții teatrale din cele mai originale, noi și proaspete, provocatoare și ingenioase, în care joacă vedete ca Marcel Iureș, Florin Piersic jr., Catrinel Dumitrescu,... [...]

Claudia Boghicevici: “CJ Arad a invitat autorităţile din Moneasa şi investitorii la o consultare despre viitorul staţiunii”

Claudia Boghicevici: “CJ Arad a invitat autorităţile din Moneasa şi investitorii la o consultare despre viitorul staţiunii” in Regional

 Consiliul Judeţean Arad a organizat astăzi o amplă consultare publică despre viitorul staţiunii Moneasa. Întâlnirea a fost moderată de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, dna Claudia Boghicevici. Au fost... [...]

Dacia lansează vineri versiunea Duster EDC și noua serie limitată Explorer

Dacia lansează vineri versiunea Duster EDC și noua serie limitată Explorer in Regional

Gama Dacia se extinde cu o nouă serie limitată transversală numită Explorer, disponibilă pe modelele Sandero, Logan MCV, Dokker, Lodgy și Duster. În plus, oferta Duster include în premieră o versiune cu cutie de viteze automată... [...]

Deputatul Farago tatonează terenul pentru menținerea punctelor temporare de trecere a frontierei româno-maghiare

Deputatul Farago tatonează terenul pentru menținerea punctelor temporare de trecere a frontierei româno-maghiare in Regional

 Deputatul arădean Farago Petru (UDMR) a adresat o interpelarea ministrului de Externe , cu privire la situația punctelor temporare de trecerie a frontierei, de pe raza județului Arad, deschise în luna februarie a acestui an. [...]

Sergiu Bîlcea (PNL):„Fără rușine, pesediștii sunt gata să grațieze și ziua, ca hoții!”

Sergiu Bîlcea (PNL):„Fără rușine, pesediștii sunt gata să grațieze și ziua, ca hoții!” in Regional

 PSD nu se potolește cu grațierea corupților și continuă să îi sfideze pe românii cinstiți! Președintele organizației municipale PNL Arad, Sergiu Bîlcea, ia atitudine cu privire la parlamentarii PSD care fac tot... [...]

DIICOT face percheziții la Arad in dosarul devalizării CFR Marfă

DIICOT face percheziții la Arad in dosarul devalizării CFR Marfă in Regional

Prejudiciul cauzat societății de transport prin activitatea infracțională este de 6.313.748 de euro@ [...]

Scandalos: PSD Arad a votat ca Aradul să nu fie nominalizat expres în Legea Centenarului! Căprar spune că „este o formă a echilibrului și consensului” și compară rolul Aradului cu al comunelor Șiștarovăț, Beliu și Conop!

Scandalos: PSD Arad a votat ca Aradul să nu fie nominalizat expres în Legea Centenarului! Căprar spune că „este o formă a echilibrului și consensului” și compară rolul Aradului cu al comunelor Șiștarovăț, Beliu și Conop! in Regional

Culmea aroganței, PSD Arad a și dat un comunicat de presă prin care contabiliza asta ca pe o mare victorie! Ei numesc asta „o formă a echilibrului și consensului”. Deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad, spune că Aradul... [...]

PSD nu cedează, nu renunță la ambiția sa de a grația escrocii și corupții!

PSD nu cedează, nu renunță la ambiția sa de a grația escrocii și corupții! in Regional

PSD perseverează în demersul ticălos de grațiere a corupților și a traficanților de influență! Chiar dacă o țară întreagă cere pușcărie pentru escroci, parlamentarii PSD se încăpățânează să găsească... [...]

Grevă spontană la Fiscul din Arad, unde angajaţii sunt nemulţumiţi de legea salarizării unice

Grevă spontană la Fiscul din Arad, unde angajaţii sunt nemulţumiţi de legea salarizării unice in Regional

Circa 250 de angajaţi ai Fiscului din Arad au declanşat, marţi dimineaţa, un protest spontan, oprind complet lucrul timp de o oră din cauza nemulţumirilor legate de proiectul legii salarizării unice, transmite corespondentul MEDIAFAX. [...]

Conducerea CFR Marfă, vizată într-un dosar DIICOT. Vagoane de oţel, vândute la preţ de fier vechi. Prejudiciul, peste şase milioane de euro

Conducerea CFR Marfă, vizată într-un dosar DIICOT. Vagoane de oţel, vândute la preţ de fier vechi. Prejudiciul, peste şase milioane de euro in Regional

DIICOT Timişoara face, miercuri dimineaţa, 63 de percheziţii în mai multe judeţe, 40 de persoane fiind suspectate de delapidare. Procurorii susţin că persoane din conducerea CFR Marfă ar fi subevaluat 2450 vagoane destinate casării,... [...]

Depistat la pescuit, cu unelte interzise

Depistat la pescuit, cu unelte interzise in Regional

Vineri, 28 aprilie a.c, în jurul orei 14.15, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a depistat pe albia râului Mureș, o persoană care pescuia cu unelte interzise deținerii și folosirii... [...]

Adrian Barbeș se retrage din Consiliul Local Municipal!

Adrian Barbeș se retrage din Consiliul Local Municipal! in Regional

Liberalul, Adrian Barbeș și-a înaintat demisia din funcția de consilier local municipal în CLM. [...]

Glad Varga (PNL): „Parlamentarii PSD au scos Aradul din Legea Centenarului!”

Glad Varga (PNL): „Parlamentarii PSD au scos Aradul din Legea Centenarului!” in Regional

“Astăzi a avut loc, din nou, dezbaterea Legii Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în ședința reunită a Comisiilor pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în Masă și pentru Administrație Publică și... [...]

Anchetă în cazul decesului unui tânăr care a căzut de pe Cetatea Devei în timp ce făcea fotografii

Anchetă în cazul decesului unui tânăr care a căzut de pe Cetatea Devei în timp ce făcea fotografii in Regional

Poliţiştii din cadrul IPJ Hunedoara au deschis o anchetă, duminică, în cazul decesului unui tânăr de 28 de ani care a murit după ce a căzut de la o înălţime de aproximativ 4 metri de pe un zid al Cetăţii Deva, unde... [...]

40.000 de turiști pe litoral, 20.000 la munte, în minivacanța de 1 Mai.Aglomerația se mută în trafic

40.000 de turiști pe litoral, 20.000 la munte, în minivacanța de 1 Mai.Aglomerația se mută în trafic in Regional

Peste 40.000 de turiști au petrecut în aceste zile pe litoralul românesc, iar aglomerație a fost și în stațiunile montane, unde sunt înregistrați 20.000 de turiști. Polițiștii anunță că traficul va fi aglomerat... [...]

Altă majorare salarială de 50%! Vezi cui i se pregătește!

Altă majorare salarială de 50%! Vezi cui i se pregătește! in Regional

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care prevede majorări salariale de până la 50% pentru... [...]

Arădeanul Sergiu Vlad, printre cei mai mari sponsori ai USR!

Arădeanul Sergiu Vlad, printre cei mai mari sponsori ai USR! in Regional

 USR a primit, în 2016, donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară, de la aproape 50 de persoane, cumulând 1.617.307, echivalentul a peste 1.100 de salarii de bază minime brute,... [...]

PSD a adunat o avere din donații. Cine sunt cei mai mari sponsori?

PSD a adunat o avere din donații. Cine sunt cei mai mari sponsori? in Regional

 PSD a obținut anul trecut, din cotizații, aproape 15 milioane de lei, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial, iar din donațiile care au depășit baremul de 10 salarii minime pe economie, încă 800.000 de lei, la care... [...]

Economia românească se îndreaptă către o criză acută pe piaţa forţei de muncă

Economia românească se îndreaptă către o criză acută pe piaţa forţei de muncă in Regional

Economia românească se îndreaptă către o criză acută pe piaţa forţei de muncă, numărul salariaţilor şi gradul de profesionalizare înregistrând o scădere în ultimii ani, fenomen care s-ar putea accentua... [...]

Săptămâna internațională a tinerilor - Global Youth Initiative

Săptămâna internațională a tinerilor - Global Youth Initiative in Regional

Săptămâna care urmează 24-30 aprilie 2017, John Maxwell a declarat-o săptămâna internațională a tinerilor - Global Youth Initiative. Este un eveniment internațional care se va desfășura în 140 de țări, iar noi –... [...]

Arad: Camere video de supraveghere pentru identificarea celor care aruncă gunoaie în pădure

in Regional

Pădurea Ceala de la marginea Aradului, care face parte din cadrul Parcului Natural Lunca Mureşului, este supraveghetă cu camere video, pentru a fi identificate persoanele care lasă mizerie în pădure, după ieșirea la picnic din... [...]

Percheziții la șmecherii orașului!

in Regional

 35 de persoane au fost conduse la Poliție! [...]

1 Mai – modificări de paradigmă: de la defilări scandante la apologia micilor și-a berii

1 Mai – modificări de paradigmă: de la defilări scandante la apologia micilor și-a berii in Regional

 BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - În ultimii ani ai regimului comunist, partea festivă a sărbătoririi zilei de 1 Mai luase un nemaivăzut avânt în defavoarea părţii cu micii şi cu berea, care nu se mai găseau deloc. Cu... [...]

Dr. Mircea Onel a fost numit director medical interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad!

in Regional

 Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca a dispus numirea dr. Mircea Onel în funcția de director medical interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. [...]

În anul 2020, 400 de mii de pagini vor putea fi citite în biblioteca digitală arădeană

În anul 2020, 400 de mii de pagini vor putea fi citite în biblioteca digitală arădeană in Regional

  Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad lansează proiectul „Biblioteca digitală arădeană”. Este vorba de o platformă online de acces la resursele electronice ale instituției și are ca obiectiv... [...]

Lupaș: Activitățile culturale să se mute la Ștrand!

Lupaș: Activitățile culturale să se mute la Ștrand! in Regional

După atâția ani în care a fost neglijată, zona pietonală de pe Ștrandul Neptun pare să reintre în atenția autorităților locale. Marin Lupaș dorește să facă mai mult și trimite o scrisoare Centrului Municipal de... [...]

Claudia Boghicevici îi dă peste nas deputatului Tripa: „Nu înțelege nimic din administrație!”

Claudia Boghicevici îi dă peste nas deputatului Tripa: „Nu înțelege nimic din administrație!” in Regional

„Este trist că un om care nu are noțiunea termenilor, nu înțelege nimic din administrație și demonstrează la fiecare comunicare o sărăcie lucie de idei și de cuvinte, poate fi deputat și de la înălțimea acestui statut... [...]

Ambasadorul Vietnamului în România, în vizită la CCIA Arad

Ambasadorul Vietnamului în România, în vizită la CCIA Arad in Regional

În cursul zilei de joi, 27 aprilie 2017, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, Gherghe Seculici, a primit vizita E.S. Tran Thanh Cong – ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în... [...]

INS: Populația României este mai bătrână, sunt mai mulți orășeni și mai multe femei

INS: Populația României este mai bătrână, sunt mai mulți orășeni și mai multe femei in Regional

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit anul trecut, în comparație ci 1 ianuarie 2016 remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi o creştere de 0,3 puncte procentuale a... [...]

După 23 de ani de tenis, Open-ul României s-a mutat la Budapesta

După 23 de ani de tenis, Open-ul României s-a mutat la Budapesta in Regional

ATP World Tour oficializa în 1993 prima competiţie de tenis masculin din România, Open Romania. În 2011, denumirea a fost modificată în onoarea celor doi mari jucători ai tenisului românesc, Ilie Năstase şi Ion... [...]

Bistrița: Se caută îngrijitor pentru singura veveriță din parcul municipal!

Bistrița: Se caută îngrijitor pentru singura veveriță din parcul municipal! in Regional

Primăria Bistrița este în căutarea unui îngrijitor pentru veverița rămasă în voliera din parcul municipal, pentru care este dispusă să cheltuie lunar aproximativ 300 lei pentru întreținere și hrană, aceasta fiind... [...]


 
 

 

Suntem peste tot

ziare
ziare-pe-net.ro stiri in timp real!
www.centruldepresa.ro
ziare.com